Recenzie - "Status Quo" la Sala Palatului, Bucuresti, 17 octombrie 2012

"Staus quo" este o expresie in limba latina provenita din limbajul diplomatic inseamnand "in starea in care". Prin aceasta se precizeaza, de pilda, intentia de mentinere a situatiei existente, inainte de declansarea unui conflict.

Muzica promovata de grupul britanic "Status Quo" apartine stilului muzical "boogie rock", caracterizat de ritmuri repetitive de chitara, care imprima cantecelor o linie melodica constanta, sacadata. Alte formatii specifice acestui gen sunt "ZZ Top" , "Canned Heat", "Lynyrd Skynyrd", "Allman Brothers Band" - in America, iar in Marea Britanie - "Humble Pie", "Foghat, "Engine".

Istoric
Povestea grupului incepe in anul 1962, atunci cand Francis Rossi si Alan Lancaster, pe atunci scolari, impreuna cu mai multi colegi care s-au perindat cu repeziciune, alcatuiesc grupul "The Spectres", cantand pentru prima data intr-un club sportiv din Londra. Pentru ca, la inceput, interpretau cantece la moda, ceva mai tarziu incep sa compuna propriile compozitii. In acea perioada il intalnesc pe Rick Parfitt, care facea parte din formatia "The Highlights", iar prietenia dintre acesta si Rossi va constitui baza lungii si fructuoasei lor colaborari muzicale. In 1966 semneaza un contract pe cinci ani cu "Piccadilly Records", imprima trei discuri single, insa ele nu au succesul scontat. Un an mai tarziu, titulatura grupului se schimba in "Traffic Jam", insa aceasta devine definitiva prin adoptarea inspirata a numelui "Status Quo".

Sfarsitul anilor '60 inseamna experimente muzicale prin care grupul isi cauta identitatea. Testeaza sonoritati atribuite stilului psychedelic, la moda, insa succesul comercial destul de scazut, alaturi de nemultumiri personale de ordin muzical ii determina sa adopte genul "boogie rock". Totodata, isi lasa parul lung, renunta la vestimentatia pretentioasa si adopta imbracamintea simpla si comoda, adica ceea ce purtam cu totii astazi: tshirts si jeans.

Succesul soseste imediat dupa semnarea unui contract cu "Vertigo", urmat de aparitia albumului "Piledrive", in 1972, care obtine locul cinci in topuri. Acest disc a consolidat originalitatea grupului, facandu-l, pe de o parte, usor de recunoscut, si, pe de alta parte, foarte popular. In urmatorii ani, cifrele vorbesc de la sine: "Hello" (1973) detine locul intai, "Quo" (1974) - locul al doilea, "On the Level" (1975) - locul intai, "Blue for You" (1976) - locul intai. In aceasta perioada foarte fructuoasa componenta formatiei a fost urmatoarea: Francis Rossi - chitara, voce, Rick Parfitt - chitara, claviaturi, voce, Alan Lancaster - chitara bass, chitara, voce, John Coghlan - tobe.

Anii '80 consolideaza succesul grupului, iar aparitiile discografice sunt mai rare. Atunci sunt inregistrate schimbari de personal, precum inlocuirea bateristului John Coghlan cu Pete Kircher, in 1982, si apoi plecarea lui Alan Lancaster, dupa ce au aparut disensiuni serioase in timpul inregistrarii albumului "Back to Back" (1983). Lancaster actioneaza in instanta, cu scopul de a-i opri pe ceilalti sa mai foloseasca titulatura "Status Quo", insa demersul sau esueaza.

In anul 1886 este lansat albumul "In the Army Now" pentru care, alaturi de Rossi si Parfitt apar John Edwards - chitara bass si voce, Andy Bown - claviaturi si Jeff Rich - tobe. Succesul deosebit inregistrat atrage dupa sine un lung turneu european si o serie de 14 concerte la Moscova, la care participa peste 300 de mii de spectatori.

"Status Quo" au adus contributii importante la dezvoltarea fenomenului rock, inregistrand totodata adevarate recorduri:
- vanzarile totale de discuri au depasit 118 milioane de unitati;
- au inregistrat 64 de discuri single de succes in Marea Britanie, dintre care 22 au ajuns in "Top Ten";
- au aparut de 106 ori in programul BBC "Top of the Pops";
- au fost prezenti in topurile britanice de discuri single timp de 415 saptamani;
- in anul 1982 au fost primul grup care a aparut in fata Printului Charles, in cadrul unui concert de caritate organizat de "Prince's Trust";
- la 21 septembrie 1991 au intrat in "Cartea recordurilor", dupa ce au cantat 11 ore si 11 minute in 4 locatii diferite: la Sheffield Arena, Glasgow SE&CC, Birmingham NEC si Wembley Arena;
- au organizat peste 6 mii de concerte, in fata a peste 25 de milioane de spectatori, calatorind circa 6.5 milioane de km si petrecand mai bine de 23 de ani departe de casa.

Concertul
Spectacolul a fost deschis de formatia "VH2", la orele 20, cu un mic recital care a durat jumatate de ora. Apoi, pret de 20 de minute a fost reorganizata scena si inlocuit echipamentul muzical.

"Status Quo" si-au facut aparitia cu 10 minute inainte de orele 21, in urmatoarea componenta: Francis Rossi - chitara solo, voce, Rick Parfitt - chitara armonie, voce, John Edwards - chitara bass, voce, Andy Bown - claviaturi, voce, chitara si muzicuta, Matt Letley - tobe. Cantecele au curs cu repeziciune, fiind interpretate in variante prelungite, de concert, cu parti instrumentale solistice in care a excelat Rossi, care a demonstrat formidabile calitati chitaristice. Reactia spectatorilor a venit imediat, pentru ca s-au ridicat in picioare, creandu-se imediat o atmosfera placuta.

Reteta succesului grupului "Status Quo" o constituie cantecele cu refrene simple, antrenante, cu mesaj direct, adresat celor mai putin pretentiosi, iar la Sala Palatului membrii formatiei s-au gasit in forma si dispozitie excelente, asemanatoare cu acelea cand aveau jumatate din varsta de astazi. Nu este intamplator faptul ca ei sunt considerati o adevarata "institutie nationala britanica". Duetul Francis Rossi si Rick Parfitt a ramas la fel de puternic, la fel de dedicat crezului lor muzical de peste decenii, desi, vorba aceea, intre timp au cazut zidurile si au fost inlaturate frontierele. Partile solistice vocale au fost impartite intre cei doi si, de cateva ori, s-au lansat in adevarate dueluri de chitara la care spectatorii au raspuns cu ovatii.

Surprizele serii au fost Matt Letley, cu un solo de tobe dinamic, foarte precis si Andy Bown care, parasind claviaturile, a preluat chitara mai bine de jumatate din concert.

Cantecele au fost interpretate in ordinea urmatoare:
1. "Caroline"
2. "Something 'bout You Baby I Like"
(compozitia lui Tom Jones)
3. "Rain"
4. " Rock 'n' Roll 'n' You"
5. "Mean Girl"
6. "Softer Ride"
7. "Beginning of the End"
8. "What You're Proposing / Down the Dustpipe /
Little Lady / Red Sky / Dear John "
9. "Big Fat Mama"
10. "The Oriental"
11. "Creepin' Up on You"
12. "In the Army Now "
(compozitia lui Bolland & Bolland)
13. Solo de tobe
14. "Roll Over Lay Down"
15. "Down Down"
16. "Whatever You Want"
17. "Rockin' All Over the World"
(compozitia lui John Fogerty)
Bisuri:
18. "Don't Waste My Time"
19. "Rock and Roll Music / Bye Bye Johnny"
(compozitia lui Chuck Berry)

Piesele au curs aproape fara pauza, iar "Status Quo" au fost destul de laconici, Rossi adresandu-se publicului de cateva ori. Concertul a durat o ora si jumatate si a constituit o incursiune muzicala in timp, in anii '70, acolo unde grupul s-a simtit intotdeauna confortabil.

Cele mai apreciate cantece au fost "Caroline", "Down Down", "Whatever You Want" si, desigur, micul imn antirazboinic "In the Army Now", ascultat cu sala in picioare! Piesele au apartinut albumelor din diferite perioade, iar de pe ultimul disc ("Quid Pro Quo" discul de studio cu numarul 29) au interpretat piesa "Rock 'n' Roll 'n' You".

Crezul formatiei poate fi gasit in versurile urmatoare:
"rock 'n' roll 'n' you
it's all I wanna do
it's all I ever knew
rock 'n' roll 'n' you
no fancy pants, no dinner and dance
twelve-bar blues
give me half and chance
that'll do, gimme rock 'n' roll 'n' you."

Felicitari organizatorilor "Emagic" pentru reusita spectacolului.

Liviu Stoica
info@clujonline.com
Fotografii Alex Barbulescu